Fiind cel mai mai mare finanţator mondial al ajutorului pentru dezvoltare din lume, Uniunea Europeană este ferm implicată în a ajuta ţările în curs de dezvoltare în lupta lor contra sărăciei şi a atinge Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului ale Organizaţiei Naţiunilor Unite(ONU) şi pentru promovarea dezvoltarii sostenable (viabile). Lupta împotriva schimbării climei, unul dintre fenomele cele mai grave cu care s-a confruntat vreodată umanitatea, este parte integrantă a acestei agende. Obiectivele de dezvoltare ale Mileniului se regăsesc în Declaraţia Mileniului adoptată de 189 state în Reuniunea Mileniului a ONU celebrată în septembrie 2000.
Aceste obiective trebuie realizate înainte de 2015, dacă nu se prevede altfel:
1 Eradicarea sărăciei extreme şi a foametei:
- reducerea la jumătate a numărului de persoane cu venituri de 1$/zi
- reducerea la jumătate a procentului de persoane care nu au ce mânca
2 Acoperirea învăţămantului primar universal:
- Garantizarea pentru toţi copii din lume să finalizeze educaţia elementară
3 Promovarea egalităţii de genă şi autonomia femeilor:
- Eliminarea diferenţelor de genă în educaţia la toate nivelele
4 Reducerea mortalităţii infantile
- Reducerea procentului de mortalitate cu 2/3 a minorilor de sub cinci ani
5 Îmbunătăţirea sănătăţii materne
- Reducerea cu 75% a mortalităţii maternale
6 Combaterea VIH/SIDA, malariei şi a altor boli
- Reducerea propagării VIH/SIDA
- Reducerea incidenţei de malaria şi a a altor boli importante
7 Garantizarea sostenabilităţii mediului ambient
- Integrarea principiilor de dezvoltare sostenabilă în politicile şi programele naţionale şi stoparea pierderii de resurse medioambientale
- Reducerea la jumătate a procentului de persoane fără acces sostenabil la apa potabilă şi sănătate bazică
- Atingerea îmbunătăţirii semnificative a vieţii a cel puţin 100 de milioane de persoane care locuiesc în locuri insalubre înainte de anul 2020
8 Crearea unei asociaţii mondiale pentru dezvoltare
- Crearea unui sistem financiar şi comercial deschis, reglementat previzibil şi nediscriminatoriu (inclusiv un compromiso de bun guvern, dezvoltare şi reducere a sărăciei, atât la scara naţională cât şi internaţională)
- Răspunderea la necesităţile speciale ale statelor subdezvoltate (care include: accesul fără taxe vamale şi contingente la exporturile statelor mai puţin avansate; îmbunătăţirea programului de reducere a datoriei pentru ţările sărace foarte îndatorate şi anularea datoriei bilaterale oficiale; şi ajutorul oficial de dezvoltare mai generoasă pentru ţările implicate în reducerea sărăciei
- Răspunderea necesităţilor speciale ale ţărilor fără litoral şi a micilor state insulare în dezvoltare
- Abordarea exhaustivă a problemei datorie a ţărilor în curs de dezvoltare prin măsuri naţionale şi internaţionale pentru a deveni fiabilă în timp
- In cooperare cu tarile in curs de dezvoltare, aplicar stategii in care tinerii sa aiba acces la munci decente si productive
- În cooperare cu companiile faarmaceutice, să se permită ţărilor în dezvoltare accesul la medicamentele esenţiale
- În cooperare cu sectorul privat să se garantizeze accesul la beneficiile noilor tehnologii, în special în informaţie şi comunicaţii
Cu privire la al 7-lea obiectiv, ”Garantizarea sostenabilităţii mediului ambient” obiectivele de realizat nu sunt astăzi numai de resurse naturale. Conceptul de sostenabilitate s-a schimbat mult faţă de primele formulări cu ”dezvoltarea sostenabilă”. Astăzi ştim spre exemplu că urma ecologică a Terei e superioară suprafeţei planetei. Şi datorită faptului că urma ecologică o putem înţelege (de forma simplificată) ca acea parte de teritoriu necesară ca o populaţie determinată sa poată trăi cu un cert nivel de consum, e complicat de gândit în termeni de dezvoltare sostenabilă la nivel global.
Activitatea umană în lumea moderna are diferite consecinţe asupra mediului ambient. În ultimii 50 de ani, situaţia s-a agravat considerabil: încălzirea globală, pierderea biodiversităţii, exploatarea resurselor naturale, creşterea volumului deşeurilor, o utilizare mai mare de produse chimice etc.
Politica Uniunii Europene a reuşit să reducă anumite presiuni asupra mediului ambient şi guvernele naţionale au realizat eforturi mari pentru a aplica legislaţia comunitară. Protecţia mediului ambient s-a transformat într-o prioritate maximă în aproape toate politicile.
Protocolul de la Kioto, promovat de Naţiunile Unite, ratificat de 148 de guverne şi în vigoare din 2005, obliga a 36 state industrializate ca înainte de 2012 să reducă sau să limiteze emisiile de gaze de efect invernadero între 5-8% faţă de nivelele din 1990. Actuala criză mondială obliga la o reevaluare a efortului la nivelul întregii planete, iar viitoarea reuniune de la Copenhaga va pune noi baze asupra ”sostenabilităţii” vieţii planetei noastre, a noastră a tuturor şi a generaţiilor ce vor urma.
