1 - zona preferenţială de comerţ (cu tarife vamale reduse între anumite ţări)
2 - zona de comerţ liber (fără tarife interne pentru unele sau toate produsele ţărilor participante)
3 - uniunea vamală (cu aceleaşi tarife vamale externe pentru ţări din afara uniunii)
4 - piaţa comună (cu reglementări comune privind circulaţia bunurilor, capitalului, lucrătorilor şi serviciilor)
5 - uniunea economică şi monetară (piaţa unică cu o monedă şi politică monetară unică)
6 - integrarea economică completă (toate cele de mai sus plus armonizarea fiscală şi a altor politici economice)
Nivelul integrării economice în UE diferă. Toate statele membre ale UE fac parte din ceea ce numim UEM şi formează o piaţă comună, cunoscută ca piaţa unică. Toate îşi coordonează politicile economice pentru a susţine obiectivele UEM.
Adoptarea monedei euro este prevăzută în Tratatul UE (Tratatul de la Maastricht intrat în vigoare în 1993). Unele state membre sunt mai integrate în UEM şi au adoptat moneda unică - euro. Aceste ţări din zona euro, au ca monedă unică euro şi au o unică politică monetară, coordonată de Banca Centrală Europeană. Statele membre care nu fac parte din eurozona utilizează moneda naţională şi au propriile politici monetare. Astfel că nivelul integrării economice în cadrul UEM este un hibrid între etapele 4 şi 5 din lista de mai sus. Pentru a atinge completa integrare economică, trebuie ca toate statele membre să aparţină eurozonei şi să armonizeze politicile lor fiscale, inclusiv taxele şi alte politici economice.

Sistemul monetar european (SME). În 1970, Raportul prezentat de Pierre Werner, primul ministru din acea vreme al Luxemburgului, propunea convergenţa economiilor şi monedelor” Europei celor şase” (primele state fondatoare). Primă măsură în acest sens a fost punerea în funcţiune în 1979, a sistemului monetar european având trei elemente caracteristice:

• o monedă de referinţă, denumită ecu, care constituia un” coş” cu toate monedele statelor membre
• un mecanism de cursuri de schimb, după care se atribuia fiecărei monede un curs de schimb vinculat al ecu şi se permitea ca tipurile de schimburi bilaterale să fluctueze într-o marjă de 2,25% - 6%
• un mecanism de creditare: fiecare stat transferă 20% din rezervele sale de devize şi aur într-un fond comun.

În anii ce au urmat, diferitele crize economice vinculate la inestabilitatea dolarului, debilitatea diverselor monede au slăbit mecanismele SME.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM). Necesitatea unei zone de stabilitate monetară se impunea pe măsură ce avansa piaţa unică. Comisia Europeană condusă de Jacques Delors, a prezentat în iunie 1989, Consiliului reunit la Madrid un plan eşalonat în trei etape care urma să creeze uniunea economică şi monetară. Acest plan a fost inclus în Tratatul de la Maastricht. Conform Tratatului, monedele naţionale urmau să fie înlocuite cu o monedă europeană unică în anumite condiţii concrete. Pentru a putea participa la moneda unică statele membre trebuie să îndeplinească anumite criterii economice de convergenţă. Cel mai important din aceste ’criterii de la Maastricht’ este ca deficitul public nu poate depăşi continuu 3% din produsul intern brut (PIB) şi datoria publică nu trebuie să fie mai mare de 60% din PIB. Criteriile prevăd de asemenea stabilitatea preţurilor, a ratelor dobânzilor şi a ratelor de schimb pe termen lung. În realizarea UEM se deosebesc următoarele etape majore:
Prima etapă, (1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993) s-a iniţiat libera circulaţie a capitalurilor între statele membre; creşterea resurselor destinate a elimina diferenţele dintre regiunile europene (fondurile structurale); coordonarea îndeaproape a politicilor economice şi între băncile centrale.
A doua etapă, (1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998) s-a înfiinţat Institutului Monetar European (IME) format din guvernatorii băncilor centrale ale statelor membre UE, Banca Centrală Europeană (BCE); independenţa băncilor centrale; adoptarea de norme destinate reducerii deficitelor balanţelor naţionale. Consiliul European de la Amsterdam, iunie 1997, aprobă pactul de stabilitate şi creştere şi noul mecanism de cursuri de schimb destinat a garantiza stabilitatea dintre euro-viitoarea monedă şi monedele naţionale ale statelor neparticipante în euro. Se stabileşte desenul monedei euro. În mai 1998, în Bruxelles, se decid cele 11 state care îndeplineau criteriile de participare en eurozona şi se anunţă cursurile de schimb bilaterale, irevocabile şi definitive între monedele participante.
A treia etapă (începând de la 1 ianuarie 1999). Primii trei ani, au fost o perioadă de tranziţie; astfel că la 1 ianuarie 1999, euro a înlocuit monedele naţionale, şi la început a fost doar moneda de cont, bani scripturali (pe hârtie). Monedele naţionale rămânând în uzul curent până la schimbarea sistemului de evidentă, al preţurilor şi plăţilor în euro. Pentru pieţele financiare tranziţia s-a realizat imediat. Pentru cetăţeni, cea mai vizibilă parte a tranziţiei, a fost apariţia a două preţuri pe etichetele produselor. Euro a fost adoptat ca monedă unică de 11 state membre (Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania). Grecia li s-a alăturat doi ani mai târziu. Celelalte trei state membre de la vremea respectivă, nu au adoptat moneda unică. Marea Britanie şi Danemarca, beneficiind de o clauză de exceptare (opt-out) şi Suedia, în urma rezultatului negativ la referendumul naţional din septembrie 2003. La 1 ianuarie 2002, a avut loc cea mai mare schimbare monetară din istorie. S-au introdus bancnotele şi monedele euro în circulaţie. Sistemul bancar, sistemul tranzacţional, comerţul, bancomatele şi publicul în general din cele 11 state, utiliza doar euro. Statele care au aderat ulterior, trebuie să adopte euro de îndată ce îndeplinesc criteriile de convergenţă. Slovenia a adoptat euro la 1 ianuarie 2007, Cipru şi Malta la 1 ianuarie 2008, Slovacia la 1 ianuarie 2009. Consolidarea bugetară continuă şi coordonarea mai strânsă a politicilor economice a statelor membre sunt provocări care apar în încercarea de a asigura succesul UEM pe termen lung. În acest context, Costitutia Europeană, aflată în curs de ratificare, prevede o coordonare mai strânsă între statele membre ale zonei euro.
Reacţia coordonată a UE în faţă actualei crize financiare şi economice, prin planurile adoptate, ca Planul European de recuperare economică şi măsurile ce se aplică, se deschide o nouă eră pentru economia europeană şi modelul socioeconomic european, o economie pentru a servi cetăţenilor ei.
Euro – moneda de 10 ani – câştigă cote în rezervele băncilor centrale, sau în emisiuni de bonuri şi bilete, astăzi 60 de state din întreaga lume fixând cursul de schimb în euro.