 |
| Social |  Imigrant în Spania...
Cum bine se ştie, ca imigrant, indiferent unde trăim în această lume tristă şi de multe ori atât de cenuşie şi goală..., nu suntem altceva decât sclavi şi suntem trataţi ca atare. Doar când avem norocul de-a primi rezidenţa ţării respective şi un contract legal de muncă se schimbă situaţia, dar până atunci, îndurăm şi iar îndurăm. De toate!
Şi Ancuţa Dobre a trecut prin situaţii de umilire, prin acele momente de sclavie prin care trec mulţi imigranţi, indiferent de culoare sau naţie. Ea însă a reuşit să-şi păstreze echilibrul şi verticalitatea şi să suporte totul fără să cârtească. Şi toate acestea până într-o bună zi... Ceea ce a îndurat ea în aproape trei ani în Spania muncind ilegal într-o firmă cu o activitate dubioasă, nu are termen de comparaţie cu suferinţa prin care a trecut în momentul în care a descoperit trădarea prietenei, a singurei românce în care a avut atât de multă încredere când a plecat din România. Desigur, Ancuţa este într-o situaţie bună acum. Are 42 de ani, se simte tânără şi în putere, lucrează legal de aproape un an într-un birou modern la o fabrică din Madrid. Şi-a adus mama, pe Mihai şi singurul fiu aproape de ea şi încearcă să facă faţă cerinţelor acestora. Cu multă dragoste şi răbdare...
Viaţa de sclav...
Ancuţa şi Mihai Dobre au fost printre inginerii rămaşi şomeri în momentul în care Combinatul Siderurgic Galaţi s-a transformat în Arcelor Mittal Galaţi, moment în care siderurgiştilor gălăţeni le-au fost îngheţate salariile, au fost trimişi în concedii forţate sau în şomaj tehnic. Se spune că de la lipsa de bani, pornesc toate necazurile. Aşa s-a întâmplat şi în familia Dobre. Ajunşi şomeri cu diplomă, au pierdut casa cumpărată cu un credit bancar fiind în imposibilitate să-şi mai achite ratele lunare, au fost nevoiţi să-şi vândă maşina, apoi bunurile ca să poată supravieţui ei doi, fiul lor Bogdan elev pe atunci şi mama Ancuţei aflată în grija lor. La îndemnul unei foste colege de facultate stabilite în Barcelona după 1989, Ancuţa a fost prima din familie care a luat drumul pribegiei. La cei 38 de ani, sănătoasă, plină de entuziasm şi optimism, în toamna anului 2005, ajutată de cea care-i promisese câte toate şi-n care a avut încredere totală, a început o altă viaţă în Barcelona. Cu ajutorul prietenei, s-a angajat la o firmă unde Ancuţa a muncit de luni şi până sâmbătă, câte 10-14 ore pe zi, timp de aproape trei ani. Firma, specializată în distribuţie, avea un sector care se ocupa de export şi în România. La început, a muncit la ambalare, apoi fiind remarcată de şefi, Ancuţa a ajuns să răspundă de întreaga reţea de distribuţie pentru România, nu foarte mare, începând de la facturarea produselor, contabilizarea, urmărirea clienţilor din România, efectuarea plăţilor la timp de către aceştia şi menţinerea unei relaţii comerciale pozitive pentru firmă. O răspundere mare, o muncă de specialitate cât pentru trei specialişti la un loc efectuată de către Ancuţa cu multă responsabilitate şi succes. Dar, la negru..., pentru umilul salar de 800 euro pe lună. Atât şi nimic în plus!
Doar frământări?
Faptul că munca îi era apreciată, a ajuns ca prietena, Rodica C., să o privească cu multă duşmănie, egoism şi invidie. Şeful Ancuţei, un spaniol cumsecade, a propus de multe ori ca acesteia să-i fie întocmite actele legale, să poată beneficia şi ea de tot ceea ce beneficiază un angajat cu un contract legal de muncă. Surprinzător însă, propunerile şefului se opreau de fiecare dată la secretariatul firmei şi după aproape trei ani de sclavie, Ancuţa a aflat adevărul. Cea în care a avut încredere şi-n mâinile căreia şi-a încredinţat oarecum viaţa, era cea care în calitate de secretară şi iubită a unuia dintre şefii cei mari de naţionalitate ucrainiană, a avut grijă să influienţeze gândirea acestuia atât de bine încât, cea care, "... a uitat de unde a plecat...”, să rămână doar o sclavă oarecare, fără drepturi, dar care să depună muncă de specialitate cât pentru trei, să muncească între 10-14 ore pe zi şi să se mulţumească cu salariul umil de sclav, "... eram urmărită de câte ori mergeam la baie, câtă hârtie igienică consum, cu cine şi ce vorbesc la telefon. La prânz, toţi plecau la masă, eu nu puteam pentru că telefoanele sunau, facturile trebuiau transmise şi câte toate...”. Simţindu-se trădată şi umilită într-un mod mârşav şi greu de imaginat, Ancuţa a luat o hotărâre pentru care acum se felicită. A avut puterea şi curajul să pună punct sclaviei ei, chiar dacă a riscat rămânând fără muncă aproape un an, "…, m-am simţit atât de batjocorită şi umilită încât eram hotărâtă să-mi caut de muncă la curăţenie sau ca internă, numai să mă văd scăpată din mocirla în care intrasem cu voia mea...”.
De aproape un an, Ancuţa lucrează legal, este respectată şi are timp pentru ea și familie... Bogdan va urma din toamnă cursurile unei universităţi din Madrid, soţul ei lucrează legal, iar mama Ancuţei este cea care reuşeşte să creeze de fiecare dată pentru ei, acea oază de linişte ca în vremurile bune, acasă în România. Este mulţumită de tot ce a realizat, dar totuşi privirea ei a povestit mai mult decât a dorit a spune. Am întrebat-o cu teamă dacă e împlinită sufleteşte, însă aşa cum am bănuit, ochii aceia mari şi verzi nu au avut lumina pe care am căutat-o îndelung, ci au fost inundaţi de lacrimi care nu au contenit să cadă... Chipul şi ochii ei frumoşi au spus mai mult decât era necesar... Desigur, se consideră printre românii care s-au realizat departe de ţară printre oameni de culori şi naţii diferite, printre străinii care i-au oferit mai mult decât cei din aceeaşi naţie cu ea... Câteodată e tristă şi se întreabă cum va fi? Vom avea o societate de ignoranţi? Cel mai puţin ignorant va veni să fie profesor pentru ignoranţi? Este posibil ca românii de calitate şi forţă spirituală să piară rând pe rând şi să rămână cei frustaţi, plini de răutate şi egoism care trăiesc cu spaima clipei în care cineva mai bun şi mai capabil decât ei, le va lua locul?! Doar kitsch-uri umane? Nu, nu este cu putinţă... Cred că este nevoie de o alianţă a tuturor românilor de bine, o alianţă împotriva tuturor acelora care doresc să distrugă educaţia şi copilăria copiilor noştri, dragostea şi respectul faţă de părinţi, dragostea faţă de semenii noştrii, dragostea faţă de omenie şi respect. Iată, întrebări şi frământări care ar trebui să ne dea de gândit fiecăruia dintre noi... | |
 | |
|  | | Deja tu comentario en la noticia | | | |
|
Social
Anul 2008 un an scump şi cu o rată de inflaţie record s-a încheiat cu o explozie, care din păcate nu a fost doar un foc de artificii. Social
La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene(UE) de astăzi.
La Paris, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţ.. Social
La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene(UE) de astăzi.
La Paris, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţ.. Social
Parlamentul European(PE) este vocea ce reprezintă cei aproximativ 500 de milioane de cetăţeni europeni din cele 27 state membre ale Uniunii Europene; este parlamentul tuturor cetăţenilor europeni, unde eurodeputaţii, aleşi direct de cetăţeni, reprezintă interesele acestora şi legislează pe.. Social
Parlamentul European(PE) este vocea ce reprezintă cei aproximativ 500 de milioane de cetăţeni europeni din cele 27 state membre ale Uniunii Europene; este parlamentul tuturor cetăţenilor europeni, unde eurodeputaţii, aleşi direct de cetăţeni, reprezintă interesele acestora şi legislează pe.. Social
Uniunea Europeana este deschisa oricarui stat european care indeplineste criteriile democratice, politice si economice de aderare. Marea extindere realizata prin intrarea statelor excomuniste din Europa Centrala si de Est, a largit spatiul de pace, stabilitate, democratie pe continentul nostru, a amplificat economia europeana prin largirea pietelor.. Social
Uniunea Europeana este deschisa oricarui stat european care indeplineste criteriile democratice, politice si economice de aderare. Marea extindere realizata prin intrarea statelor excomuniste din Europa Centrala si de Est, a largit spatiul de pace, stabilitate, democratie pe continentul nostru, a amplificat economia europeana prin largirea pietelor.. Social
Cele 27 de state ce formeaza UNIUNEA EUROPEANA de la 1 ianuarie 2007 sunt:
Anul 1957 – semnarea de catre ’cei 6’ a Tratatului de la Roma de constituire a ’Comunitatii Economice Europene’
1 BELGIA
2 FRANTA
3 GERMANIA FEDERALA
4 ITALIA
5 LUXEMBURG
6 OLANDA
Anul 1973 – prima extindere
7 DANEMARCA
8 IRLANDA
9 MAREA BRITANIE
Anul 1981 10 GRE.. Social
Cele 27 de state ce formeaza UNIUNEA EUROPEANA de la 1 ianuarie 2007 sunt:
Anul 1957 – semnarea de catre ’cei 6’ a Tratatului de la Roma de constituire a ’Comunitatii Economice Europene’
1 BELGIA
2 FRANTA
3 GERMANIA FEDERALA
4 ITALIA
5 LUXEMBURG
6 OLANDA
Anul 1973 – prima extindere
7 DANEMARCA
8 IRLANDA
9 MAREA BRITANIE
Anul 1981 10 GRE.. Social
UNIUNEA EUROPEANA, O COMUNITATE DE 500 MILIOANE DE CETATENI
Cu 27 state membre, o populatie de aproximativ 500 milioane de locuitori si 23 de limbi oficiale, Uniunea Europeana constituie astazi cea mai mare asociatie politica si economica mondiala |
| | Copernal Publishing S-L. . Isaac Peral 2 , 2ª ;28015, Madrid (España). Tlf: +34 91 543 22 41 E-Mail: juancarlos@clubraiz.com
Inscrita en el Registro Mercantil de Madrid, Tomo 19 387, Folio 113, Sección 8ª, Hoja M-340011, con CIF B-83804146.
|
| |